La Chișinău se va desfășura cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Teatru
15:11 | 03.10.2018 Categorie: Cultură
Chişinău, 3 oct. /MOLDPRES/. În cadrul celei de-a XXVIII-a stagiuni a Teatrului Național ”Satiricus I. L. Caragiale”, inaugurată pe 28 septembrie, în perioada 4-14 octombrie la Chișinău se va desfășura cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Teatru, dedicată Centenarului Unirii, informează MOLDPRES.
Potrivit organizatorilor, ediția din acest an poartă genericul ”De la național la universal”. La eveniment vor participa teatre din opt țări: R. Moldova, Anglia, Franța, Italia, România, Turcia, SUA și Ucraina, iar amfitrionul ediției este dramaturgul român contemporan Matei Vișniec.
Festivalul se va derula pe parcursul a 11 zile în sălile mai multor teatre din capitală: la Teatrul Naţional ”Satiricus Ion Luca Caragiale", Teatrul Republican ”Luceafărul”, Teatrul Național "Mihai Eminescu", Teatrul „Alexei Mateevici”, Teatrul Municipal de Păpuşi „Guguţă” și la Teatrul de Revistă “Ginta Latina”. În total, vor fi prezentate circa 30 de spectacole, inclusiv nouă realizate după piesele lui Matei Vișniec.
Deschiderea oficială a Festivalului va avea loc pe 5 octombrie, la ora 19.30, cu spectacolul „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, prezentat de trupa Teatrului Național ”Satiricus I. L. Caragiale” în regia lui Matei Vișniec.
În cadrul Festivalului, pe 9 octombrie, la ora 10.00, în Sala Mică a Teatrului Național ”Satiricus I.L. Caragiale” va fi proiectat filmul documentar „Parisul lui Matei”, dedicat lui Matei Vișniec și realizat de TVR Iași. Tot aici va avea loc un dialog cu Matei Vișniec despre tendințele mișcării dramaturgiei de la național la universal.
Vor fi organizate, de asemenea, discuţii libere la temă, lansări de carte, conferinţe de presă etc., în scopul analizei şi promovării spectacolelor prezentate.
Pe 4 octombrie, la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului Național ”Mihai Eminescu” va avea loc spectacolul ”Pomul vieții” de Dumitru Matcovschi în regia lui Alexandru Cozub. În aceeași zi, la ora 18.30, pe scena Teatrului ”Satiricus I.L. Caragiale” va fi jucat spectacolul ”Proștii sub clar de lună” de Teodor Mazilu. Spectacolul este o producție a Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” din orașul Suceava, România.
Pe 5 octombrie, la ora 17.30, la Teatrul Republican ”Luceafărul” va fi prezentat spectacolul ”Kebab” de Gianina Cărbunariu. Spectacolul este o producție a Teatrului ”Matei Vișniec” din Suceava. În aceeași zi, la ora 18.00, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va fi jucat spectacolul ”Tache, Ianche și Cadâr” după Victor Ion Popa, în regia lui Vitalie Rusu.
(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)