10 persoane au depus dosarele pentru șefia CNA
10:00 | 13.07.2019 Categorie: Politică
Chişinău, 13 iul. /MOLDPRES/. Un număr de zece persoane au depus dosarul de participare la concursul pentru selectarea candidatului la funcția de director al Centrului Național Anticorupție (CNA). Termenul de prezentare a actelor a expirat în seara zilei de vineri, 12 iulie, transmite MOLDPRES.
Conform Regulamentului privind desfășurarea concursului, în termen de trei zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a dosarelor, Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități examinează în ședință închisă dosarele și ia decizia cu privire la admiterea la concurs.
În acest context, deputatul Sergiu Litvinenco a anunțat că luni, 15 iulie, ora 11.00, Comisia se va întruni în ședință pentru a decide cine din cei zece candidați vor fi admiși la concurs.
Dosarele pretendenților la șefia CNA vor fi plasate pe pagina web a parlamentului imediat după decizia comisiei privind admiterea la concurs.
Concursul pentru selectarea candidatului la funcția de director al CNA a fost anunțat de Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități la 27 iunie curent. Postul a rămas vacant acum o lună, după ce Bogdan Zumbreanu a fost demis de parlament.